Tabara ski prescolari “Uriasi 2”, 7-13 feb 2022

Tabara ski prescolari

Tabara ski prescolari 2022, organizată de Sun Adventure

Tabara de schi de la Predeal are ca si obiectiv initierea în domeniul schiului pentru copiii prescolari sau îmbunatatirea tehnicii de schi pentru cei cu nivel intermediar și mediu. Scopul taberelor noastre nu este atingerea vreunei performante sportive, ci caștigarea încrederii în fortele proprii, acumularea informatiilor corecte cu ajutorul echipei noastre, practicarea cu placere a schiului la orice nivel – începator/mediu/avansat, buna dispoziție, socializarea și integrarea copiiilor în grup, caștigarea independenței. Tabăra de schi pentru prescolari din februarie 2021, este menită să completeze prima săptămână pe schiuri a preșcolarilor din ianuarie,  asigurând evoluția lor la următorul nivel, fiind un prilej de a-i aduce pe cei mici pe munte, să facă miscare, prin intermediul acestui minunat sport, numit schi. Le dăm astfel posibilitatea să aibă o vacanță activă în perioada de iarnă asigurând o creștere echilibrată a copilului pe parcursul anului și un prilej să descopere muntele, în acest anotimp, alături de alți copii cu vârste apropiate.
Pentru prescolari este prima, sau a doua plecare de acasă și momentul în care învață să devină independenți și autonomi. Astfel pe lânga învățarea alunecarii pe zăpadă cu schiurile, ei vor începe sa învețe sa se descurce singuri și să capete încredere în capacitatea lor de a face lucruri obisnuite, precum le fac cei mari. Instructorii nostrii le vor fi alaturi de ei 24 de ore și îi vor încuraja să evolueze, fie că este vorba de schi, de pregătirea echipamentului, sau chiar de spălatul pe dinți :))

Perioada: 7-13 feb 2022

 

Varsta participantilor în tabara ski prescolari: 4-7 ani

 

Oferta cuprinde:

  • Transport dus-întors (Bucuresti-Predeal; Predeal – Bucuresti) cu trenul rapid (bagajele sunt transportate separat, cu microbuzul firmei)
  • Cazare si 3 mese/zi +gustari. Cazarea se va face la Predeal, in hotel ****.
  • Asistență permanentă
  • Cursuri de schi 4-5 ore/zi (in functie de varsta si pregatire)
  • Program extra-schi indoor si outdoor care urmareste dezvoltarea inventivitatii, spiritului de echipa si comunicarea (adaptat varstei participanților)
  • Poze din timpul taberei + diplomă de participare la cursul de schi
  • Seară festivă cu proiecție foto și video din timpul taberei

Observatii:

  • Cursurile de schi & snowboard organizate în tabăra Sun Adventure se adreseaza atat debutantilor, cât și celor cu experiență. Participantii vor fi impartiti pe grupe, în funcție de nivelul lor de schi: începători, intermediari și avansați.
  • Grupele de schi vor fi formate din 5-6 copii
  • Oferta nu include transportul pe cablu. (Prețuri orientative: pentru debutanți = aprox 150 lei/sejur, intermediari = aprox 250 ron/sejur,  avansați = aprox 350 lei/sejur). Urcările cu telescaunul/teleschiul/gondola vor fi notate în fiecare zi, calculate si decontate la sfarsitul taberei.
  • Oferta nu include închirierea echipamentui (aproximativ 35 lei/zi)

Pret tabara ski prescolari: 1850 lei.

Înscrierile se fac trimițând un e-mail la adresa outdoor@sunadventure.ro sau sunând la Ovidiu IANCU 0722.619 099

Alte articole cu subiectul: , , , , , , Alte articole din sectiunea: Tabere de ski si snowboard

Tabără schi preșcolari – Uriasi 1, 10 – 15 ianuarie 2022

tabără schi preșcolari 2020

Tabără schi preșcolari 2022

Tabara de schi pentru prescolari, organizată la Predeal, are ca și obiectiv inițierea în domeniul schiului pentru copiii preșcolari, sau îmbunătațirea tehnicii de schi pentru cei cu nivel intermediar și mediu. Scopul taberelor noastre nu este atingerea vreunei performante sportive, ci caștigarea încrederii în sine, acumularea informatiilor corecte cu ajutorul echipei noastre, practicarea cu plăcere a schiului la orice nivel – începator/mediu/avansat, buna dispozitie, socializarea si integrarea copiiilor în grup, caștigarea independentei. Tabăra de schi pentru preșcolari  din sezonul 2021, organizată de Sun Adventure, îi aduce pe cei mici aproape de sport prin intermediul schiului. Le dăm astfel posibilitatea să aibă o vacanță de iarna activă în perioada iernii și ocazia să descopere muntele cu frumusețile lui în acest anotimp de poveste. Pentru o evolutie foarte bună la schi, e bine să participați la două tabere pe sezon, la această vârstă. A se vedea tabăra Uriasi 2 din luna februarie.
Pentru prescolari este prima plecare de acasă și momentul în care învatam sa devenim independenți și autonomi. Astfel pe langa învățarea alunecarii pe zăpadă cu schiurile, ei vor învața si să se descurce singuri, să capete încredere în capacitatea lor de a face lucruri obisnuite pentru noi cei mari. Instructorii noștrii le vor fi alaturi 24 de ore și îi vor încuraja să evolueze fie ca este vorba de schi, de pregătirea echipamentului, sau chiar de spălatul pe dinți :).

Perioada: 10 – 15 ianuarie 2022

 

Varsta participanților:4-7 ani

 

Oferta cuprinde:

  • Transport dus-intors (Bucuresti-Predeal; Predeal – Bucuresti) cu microbuzele firmei.
  • Cazare si 3 mese/zi +gustari. Cazarea se va face la Predeal în Hotel **** aflat la 2 minute de partie.
  • Asistenta permanenta
  • Cursuri de schi 4-5 ore/zi (in functie de varsta si pregatire)
  • Program extra-schi indoor si outdoor care urmareste dezvoltarea inventivitatii, spiritului de echipa si comunicarea (adaptat varstei participantilor)
  • Poze din timpul taberei + diploma de participare la cursul de schi
  • Concurs de schi (la sfarsitul taberei) cu premii
  • Seara festiva cu proiectie foto si video din timpul taberei

Observatii:

  • Cursurile de schi & snowboard organizate în tabara Sun Adventure se adreseaza atat debutantilor, cat si celor cu experienta. Participantii vor fi impartiti in grupe in functie de nivelul lor de schi: incepatori, intermediari si avansati.
  • Grupele de schi vor fi formate din 5-6 copii
  • Oferta nu include transportul pe cablu. (Preturi orientative: pt debutanti = aprox 150 lei/sejur, intermediari = aprox 250 ron/sejur,  avansati = aprox 350 lei/sejur). Urcarile cu telescaunul/teleschiul/gondola vor fi notate in fiecare zi, calculate si decontate la sfarsitul taberei.
  • Oferta nu include închirierea echipamentui(aproximativ 35 lei/zi)

Pret: 1800 lei 

Inscrierile se fac trimițând un e-mail la adresa outdoor@sunadventure.ro sau sunand la Ovidiu IANCU 0722.619 099

Poze de anul trecut aici: Foto flickr Sun Adventure

Alte articole cu subiectul: , , , , , , Alte articole din sectiunea: Tabere de ski si snowboard

Tabara schi prescolari Uriasi 2, 14 -19 feb 2016

tabara schi prescolari

Tabara schi prescolari – 2016

Tabara de schi de la Azuga are ca si obiectiv imbunatatirea tehnicii de schi pentru cei cu nivel mediu si avansat sau initierea in domeniul schiului pentru debutanti. Initierea in ski este cazul majoritatii precolarilor prezenti in tabara de schi. Acordam o atentie deosebita primei plecari de acasa, de aceea copiii sunt ajutati la toate activitatile de catre instructori de ski, acestia petrecand 24 de ore in apropierea lor.
Scopul taberelor noastre nu este atingerea vreunei performante sportive, ci castigarea increderii in sine, acumularea informatiilor corecte cu ajutorul echipei noastre, practicarea cu placere a schiului la orice nivel – incepator/mediu/avansat, buna dispozitie, socializarea si integrarea copiiilor in grup, castigarea independentei. Sun Adventure are o lunga traditie in organizarea taberelor  de schi penru prescolari, de aceea metodica noastra este adaptata varstei copiilor. Jocul fiind la baza invatarii acestui frumos sport numit schi.

Perioada: 14-19 feb 2016

Varsta participantilor: 4-7 ani

Oferta cuprinde:

  • Transport dus-intors (Bucuresti-Azuga; Azuga – Bucuresti) cu trenul rapid (bagajele sunt transportate separat, cu microbuzul firmei)
  • Cazare si 3 mese/zi +gustari. Cazarea se va face la Azuga in pensiune***.
  • Asistenta permanenta in tabara de ski prescolari
  • Cursuri de schi 4-5 ore/zi (in functie de varsta si pregatire)
  • Program extra-schi indoor si outdoor care urmareste dezvoltarea inventivitatii, spiritului de echipa si comunicarea (adaptat varstei participantilor)
  • Poze din timpul taberei  + diploma de participare la cursul de schi
  • Concurs de schi (la sfarsitul taberei) cu premii
  • Seara festiva cu proiectie foto si video din timpul taberei

Observatii:

    • Cursurile de schi & snowboard se adreseaza atat debutantilor, cat si celor cu experienta. Participantii vor fi impartiti in grupe in functie de nivelul lor de schi: incepatori, intermediari si avansati.
    • ” Tabara schi prescolari ” este organizata de catre noi in jurul ideeii “invatata sa schiezi jucandu-te”
    • Grupele de schi vor fi formate din 5-6 copii
    • Oferta nu include transportul pe cablu. (Preturi orientative: pt debutanti = aprox 150 lei/sejur, intermediari = aprox 250 ron/sejur,  avansati = aprox 350 lei/sejur). Urcarile cu telescaunul/teleschiul/gondola vor fi notate in fiecare zi, calculate si decontate la sfarsitul taberei.
    • Oferta nu include inchirierea echipamentui(aproximativ 25-30 lei/zi)

Pret tabara schi prescolari: 1350 lei

Inscrierile se fac trimitand un e-mail la adresa outdoor@sunadventure.ro sau sunand la Ovidiu IANCU 0722.619 099

Alte articole cu subiectul: , , Alte articole din sectiunea: Tabere de ski si snowboard

Tabara de ski prescolari “Uriasi 2”, 8-14 feb 2015 Azuga

Tabara prescolari 2015

tabara prescolari _ Himalaya Adventure

Tabara prescolarilor de la Azuga are ca obiectiv invatarea copiilor cu prima alunecare pe zapada cu ajutorul schiurilor sau perfectionarea celor care stiu deja sa schieze. Tabara prescolari : este un concept de tabara in care prin intermediul schiului  copii fac primii pasi spre castigarea increderii in fortele proprii si  o consideram prima mare plecare de acasa la aceasta varsta. Copii de aceasi varsta si instructorii de schi de la Sun Adventure vor fi prima comunitate ce il  vor ajuta pe cel mic  in aceasta prima aventura a copilariei.

Perioada: 8-14 feb 2015

Varsta participantilor in tabara prescolari: 4-7 ani

Oferta cuprinde:

  • Transport dus-intors (Bucuresti-Azuga; Azuga – Bucuresti) cu trenul rapid (bagajele sunt transportate separat, cu microbuzul firmei)
  • Cazare si 3 mese/zi +gustari. Cazarea se va face la Azuga in pensiune ***
  • Asistenta permanenta
  • Cursuri de schi 5-6 ore/zi (in functie de varsta si pregatire)
  • Program extra-schi indoor si outdoor care urmareste dezvoltarea inventivitatii, spiritului de echipa si comunicarea (adaptat varstei participantilor)
  • Poze din timpul taberei + diploma de participare la cursul de schi
  • Concurs de schi (la sfarsitul taberei) cu premii
  • Seara festiva cu proiectie foto si video din timpul taberei

Observatii:

  • Cursurile de schi & snowboard  pentru prescolari se adreseaza atat debutantilor, cat si celor cu experienta. Participantii vor fi impartiti in grupe in functie de nivelul lor de schi: incepatori, intermediari si avansati.
  • Grupele de schi vor fi formate din 5-6 copii
  • Oferta nu include transportul pe cablu. (Preturi orientative: pt debutanti = aprox 150 lei/sejur, intermediari = aprox 250 ron/sejur,  avansati = aprox 350 lei/sejur). Urcarile cu telescaunul/teleschiul/gondola vor fi notate in fiecare zi, calculate si decontate la sfarsitul taberei.

 

 Tabara prescolari, Pret: 1400 lei 

Inscrierile se fac trimitand un e-mail la adresa outdoor@sunadventure.ro sau sunand la Ovidiu IANCU 0722.619 099

Alte articole cu subiectul: , , , , Alte articole din sectiunea: Tabere de ski si snowboard